Crapul este, fără dubii, regele peştilor pentru pescarii de „staţionar”. Popularitatea sa este atât de mare încât a determinat apariţia unui stil specific de pescuit, completamente nou, care s-a dezvoltat de o manieră halucinantă mai ales în ultimul deceniu. Popularitatea crapului printre pescarii sportivi nu este însă decât cel mai recent capitol dintr-o relaţie om–peşte care are o vechime mult mai mare. Crapul are o istorie de sute, chiar mii de ani de domesticire şi creştere dirijată, iniţial pentru hrană, apoi în scop ornamental şi mai nou în scop sportiv.
Crapul este o specie originară, ca majoritatea Ciprinidelor, din Extremul Orient, zona cu cea mai mare concentraţie de specii de Ciprinide şi totodată, centrul genetic al acestei familii. De aici crapul s-a răspândit în întreaga lume, natural sau prin intermediul omului. Rezistenţa la condiţii nefavorabile de mediu, boli şi dăunători, prolificitatea şi capacitatea sa de adaptare impresionantă au făcut posibilă o colonizare începută acum mii de ani şi care continuă şi în prezent.
Habitat
Habitatul natural favorit al crapului este reprezentat de ape calde, adânci, lent curgătoare, cu substrat mâlos, cu depuneri de sedimente, o descriere care se suprapune peste segmentul terminal al râurilor şi fluviilor din zona temperată. De asemenea, lacurile mari, cu multă vegetaţie submersă sau palustră, reprezintă un habitat favorit. Însă capacitatea sa de adaptare l-a făcut să supravieţuiască în condiţii adesea foarte diferite. De la ape reci din nordul extrem şi până la zone tropicale, crapul a reuşit să-şi facă loc în ecosisteme foarte diferite şi în multe cazuri s-a impus ca specie dominantă modificând de multe ori rapid echilibrul ecologic iniţial. Specia este semi-anadromă în bazinele Mărilor Azov şi Caspică, adică execută migraţii de reproducere în amonte pe apele curgătoare care se varsă în aceste mări, intrând în zonele inundate, unde depune de obicei.
Biologie
Reproducerea are loc în ape stătătoare sau pe lângă maluri, în zone cu un curent minim, în apele curgătoare. Icrele lipicioase se fixează de plantele acvatice sau de alte structuri submerse. Puietul ajunge la o rată mare de supravieţuire numai în ape calde, cu vegetaţie submersă, plutitoare. În primele stadii de dezvoltare puietul se hrăneşte preponderent cu zoo-plancton mărunt (rotiferi).
Masculii se reproduc prima dată la vârsta de 3–5 ani, femelele la vârste cuprinse între 4 şi 6 ani. Aceste variaţii se datorează diferenţelor de latitudine şi altitudine. Ajunge până la 50 de ani şi de obicei se reproduce anual. La vârste mai înaintate însă, frecvenţa reproducerii se reduce.
Greutatea maximă citată este de 40,1 kg când ajunge la dimensiuni de 110–120cm. Talia medie este în jur de 30–40cm.
Trăieşte la temperaturi între 3 şi 35°C, fapt care a permis colonizarea sa pe toate continentele, cu excepţia Antarcticii. Depune ponta în perioada mai–iunie, la temperaturi peste 18°C. Din această cauză succesul reproductiv este corelat cu viiturile din perioada mai – iunie, corelat cu temperaturi ridicate şi inundarea zonelor de luncă ce creează condiţii perfecte pentru eclozarea şi dezvoltarea puietului. Regimul de hrană este omnivor, juvenilii şi adulţii hrănindu-se cu o mare varietate de organisme bentonice: insecte acvatice, crustacei, viermi, moluşte, seminţe, resturi de vegetaţie, de asemenea, cu plante acvatice, alge şi chiar orez sălbatic. Modalitatea de hrănire este caracteristică ciprinidelor, peştele dezvoltând un aparat bucal protractil prin care gura este împinsă înainte, formându-se astfel un tub prin care hrana este aspirată, împreună cu particulele de mâl şi detritus. Imediat hrana aspirată este filtrată prin intermediul sitelor de pe arcurile branhiale. Peştele este mai activ în perioadele de semi-întuneric de la răsăritul şi apusul soarelui.
Crapul luat la bani mărunţi
Deşi cu un areal vast, obţinut ca urmare a colonizărilor datorate omului din ultimele 200 de ani, crapul are o variabilitate relativ redusă pe mare parte din arealul său.
În prezent se consideră că există trei subspecii valide (unii le consideră specii): Cyprinus carpio carpio (subspecie cu origine central şi vest-asiatică, ce a pătruns în Europa prin colonizarea naturală a bazinelor Mărilor Caspică, Aral şi Neagră), specia sud-est-asiatică (Cyprinus carpio rubrofuscus din bazinul fluviului Yuanjiang) şi specia est-asiatică (Cyprinus carpio haematopterus, din bazinul fluviului Yangtze).
Analize mai recente, comparative, realizate prin studiul citocromului b şi a regiunii de control a ADN-ului mitocondrial pe exemplare din cele trei subspecii, precum şi pe exemplare din alte rase (crapul roşu, crapul koi, crapul oglindă german, crapul oglindă rusesc ş.a.) au reconfirmat cele 3 subspecii. Mai mult, s-a putut evidenţia faptul că subspeciile asiatice sunt mai apropiate între ele, comparativ cu subspecia europeană. Analiza ADN-ului mitocondrial a permis evidenţierea perioadei în care cele 3 subspecii s-au diferenţiat. Acum 900.000 de ani a apărut subspecia europeană, central-vest asiatică, iar acum 500.000 de ani s-au diferenţiat cele două subspecii asiatice. Se pare că Czprinus carpio rubrofuscus s-a separat de Cyprinus carpio haematopterus.
Diferenţele morfologice dintre cele trei subspecii sunt minore, dar decelabile, şi constau într-un număr diferit de solzi ai liniei laterale şi de radii ale înotătoarelor, precum şi în coloraţia diferită a abdomenului şi a înotătoarelor.
Crapul, specie ameninţată?
Pare oarecum hilar să considerăm crapul ca specie periclitată, atâta timp cât în multe ţări din lume se derulează programe ambiţioase de reducere a ponderii sale prin orice mijloace, inclusiv prin otrăvirea apelor cu rotenonă! Şi cu toate astea, populaţiile sălbatice de crap din bazinul Dunării sunt în pericol! Nu în pericol de dispariţie, pentru că specia este omniprezentă, cu toate că a suferit numeroase vicisitudini în apele noastre, legate de poluare, asanarea luncii inundabile, locul predilect de reproducere şi braconajul frenetic şi cvasi-permanent. Este vorba de pericolul impurificării genofondului subspeciei europene cu exemplare provenite din crescătorii, rase care au ca origine cele două subspecii est-asiatice. Pericolul nu este doar teoretic, în Germania, semnalându-se pe cursul Dunării o populaţie care prezintă un fond genetic mixt, care conţine şi material genetic de provenienţă est-asiatică. Succesul de care se bucură specia la pescuitul sportiv determină populările masive, permanente cu exemplare de crescătorie, ce aparţin unor rase selecţionate din subspeciile est-asiatice. Acestea reproducându-se cu exemplarele sălbatice determină modificarea fondului genetic autohton. Astfel o evoluţie de sute de mii de ani a subspeciei europene, determinată de izolarea geografică, poate fi anulată în câteva decenii. Iată de ce se impune un control mai strict al populărilor, care să se facă numai cu exemplare din populaţii sălbatice sau din rase sigure, astfel încât să se preîntâmpine o astfel de eventualitate.
O poza expresiva despre bogatia lacului.
